Costume medicale produse de Limarom

Limarom este considerat în prezent unul dintre cele mai mari branduri de confecționare textile, de pe piața din România. Cu pete 20 de ani de experiență în spate, a ajuns să ocupe prima poziție în topul producătorilor de textile destinate domeniului medical, de la halate pentru doctori, asistente sau farmaciști, până la halate destinate muncii în laborator. Deviza brandului se bazează pe grija pe care trebuie să o aibă față de cei ce au în grijă viața fiecăruia dintre noi, și de aceea produsele realizate îndeplinesc cele mai înalte standarde de calitate, și, în plus, dispon de o varietate de culori și modele pentru a putea satisface preferințele fiecăruia dintre clienții noștri.



Calitatea produselor Limarom se situează la cel mai înalt nivel

În realizarea produselor noastre dedicate domeniului medical și nu numai, de la halate medicale, la uniforme de ambulanță sau măști de protecție am utilizat și utilizăm doar materiale rezistente, care să îndeplinească toate criteriile necesare într-un domeniu atât de stric și important. Pe lângă factorul practic, pe care îl considerăm cel mai important, nu l-am neglijat nici pe cel estetic, care să vină în întâmpinarea tuturor dorințelor și nevoilor a celora care le poartă. Ne-am dorit să ne îndreptăm atenția către solicitările clienților și să ne conformăm acestora, în toate privințele, pentru a le putea livra cele mai potrivite produse

Lumea medicală nu a arătat nicicând mai bine

Ne-am dorit să transformăm cadrul monoton și gri al spitalelor într-unul mult mai primitor și colorat. Din această perspectivă am introdus o arie mult mai variată de culori, nuanțe și modele de halate medicale, înlocuind banalul costum medical alb. Prin această inițiativă am dorit să colorăm lumea medicală. Să aducem o pată de bucurie și speranță în locurile în care aceste două aspecte sunt cele mai importante. Culoarea înseamnă viață, stare de bine și sănătate mentala și cu asta vrem să fie asociate și spitalele in viitor, atât de către cei care își petrec majoritatea timpului acolo, dar și de pacienții care au nevoie să se încarce cu stare de bine din cât mai multe surse.

Practicitate, simț estetic și confort

Căutarea noastră continuă a produsului perfect nu s-a oprit însă la cele două aspecte menționate anterior, protecție și aspect plăcut. Pentru oamenii care își petrec mai mult de zece ore pe zi într-un astfel de mediu stresant și solicitant, o uniformă care să nu confere gradul maxim de confort ar putea constitui un impediment major în îndeplinirea cu brio a tuturor sarcinilor zilnice. Astfel, ne-am dorit să asigurăm prin prisma materialelor folosite și a tehnicilor de roire și coasere, articole care să asigure libertatea deplină de mișcare, în același timp în care conferă și protecție maximă. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele mai bune salopete de lucru pentru lucrătorii din domeniul construcțiilor

De ce este utila o pompa submersibila?

Bucură-te de o vacanță de vis în Maldive cu un sejur perfect planificat